Astronomii au descoperit o nouă exoplanetă. „Am fost uimiți să identificăm atâtea asemănări”

Astronomii au descoperit o nouă exoplanetă. „Am fost uimiți să identificăm atâtea asemănări
Publicat: 28/03/2018, 18:13

Noua planetă, denumită K2-229b, se află la o distanță de 339 ani-lumină de Pământ și orbitează în jurul stelei sale, din Constelația Fecioarei (Virgo), la fiecare 14 ore, scrie ibtimes.com. Planeta este cu 20% mai mare decât Terra, dar nu poate susține viața.

K2-229b nu este o planetă „locuibilă”. Aceasta se află foarte aproape de steaua sa, la aproximativ o sutime din distanța dintre Terra și Soare. Astfel, temperatura în timpul zilei ajunge la peste 2.000 de grade celsius.

Cel mai interesant lucru este asemănarea între Mercur și planeta nou-descoperită. Ambele sunt metalice și foarte călduroase, având o densitate ridicată.

„Mercur se evidențiază față de alte planete din Sistemul Solar, având o mare fracțiune de fier”, a declarat un membru al echipei de cercetători, din cadrul Universității Warwick. „Am fost uimiți să descoperim o planetă cu aceeași densitate”, a declarat David Armstrong.

Echipa crede că studiile viitoare privind noua planetă ar putea ajuta la înțelegerea mai aprofundată a modului în care s-au format Mercur și alte planete rare. De asemenea, exoplaneta K2-229b nu orbitează singură în jurul stelei sale. Planeta este un membru al unui grup format din trei planete, a explicat Armstrong.

Deocamdată, savanții au două ipoteze legate de istoricul planetei K2-229b. Prima se bazează pe apropierea ei de propria stea și sugerează că furtunile solare intense au evaporat atmosfera. A doua face referire la trecutul haotic, în care coliziunea între două corpuri astronomice masive ar fi condus la formarea planetei în cauză. Ipoteza seamănă cu cea referitoare la Lună, care sugereazî că satelitul natural s-a format după ce Pământul s-a ciocnit cu un corp ceresc de dimensiunea planetei Marte.

Descoperirea astronomică a fost publicată sub titlul „O exoplanetă de dimensiunea Pământului cu compoziție asemănătoare planetei Mercur” în revista științifică Nature Astronomy.

Planeta Mercur. Foto: NASA/Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory/Carnegie Institution of Washington

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Regula este obligatorie pentru absolut toți posesorii de mașini. Legea de la care nimeni nu...
Viața la bloc. Adevărul despre repartitoare. Cum sunt păcăliți oamenii
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×